Prima pagină » Știri externe » Accident grav în Germania. Doi copii au murit şi alte câteva zeci de persoane au fost rănite în două incidente în care au fost implicate autobuze şcolare

Accident grav în Germania. Doi copii au murit şi alte câteva zeci de persoane au fost rănite în două incidente în care au fost implicate autobuze şcolare

Două persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite după două accidente în care au fost implicate autobuze ce transportau elevi, în Germania, relatează publicaţia Bild şi site-ul de ştiri Merkur.de.
Accident grav în Germania. Doi copii au murit şi alte câteva zeci de persoane au fost rănite în două incidente în care au fost implicate autobuze şcolare

Un autobuz şcolar a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat, joi dimineaţă, în apropierea orăşelului Eisenach (landul Turingia), în centrul Germaniei.

Doi copii au murit în accident, iar alte 20 de persoane, inclusiv şoferul autobuzului, au fost rănite. Accidentul s-a produs în condiţii de ceaţă densă, pe un carosabil alunecos, au transmis autorităţile.

Un alt accident s-a produs în landul Bavaria. Un autobuz şcolar a ieşit de pe carosabil şi a lovit un copac, pe Drumul 2.360, între localităţile Schnaitsee şi Obing. Nouă copii au fost răniţi uşor în accident, iar şoferul vehiculului este în stare gravă. Autorităţile investighează circumstanţele producerii accidentului.