Prima pagină » Știri externe » Un poliţist din Afganistan şi-a ucis nouă colegi

Un poliţist din Afganistan şi-a ucis nouă colegi

Un poliţist din Afganistan şi-a ucis joi nouă colegi în Paktika, o provincie instabilă din sud-estul ţării, au anunţat vineri autorităţile locale.
Un poliţist din Afganistan şi-a ucis nouă colegi

Atacul a fost revendicat pe lângă AFP de rebelii talibani, foarte activi în această regiune vecină cu bazele lor din Pakistan.

„Noaptea trecută, unul dintre combatanţii noştri a atacat un post de securitate, unde a ucis nouă poliţişti locali”, a declarat purtătorul de cuvânt al rebelilor, Zabihullah Mujahid, într-un SMS trimis AFP. „El a reuşit să fugă şi să se alăture talibanilor”, a adăugat el.

Acest incident intervine în condiţiile în care mai mulţi militari NATO au fost ucişi recent de soldaţi afgani, aliaţii lor în faţa rebeliunii talibane, generând îndoieli privind capacitatea forţelor afgane de a asigura securitatea ţării în locul NATO, aşa cum este prevăzut, înainte de sfârşitul lui 2014.

Talibanii au afirmat că multe dintre aceste atacuri au fost desfăşurate de combatanţii lor infiltraţi în cadrul forţelor afgane.

Înlăturaţi de la putere la sfârşitul lui 2001 de o coaliţie militară internaţională condusă de Statele Unite, rebelii opun de atunci o rezistenţă tenace Guvernului de la Kabul şi forţei NATO, conduse de Statele Unite.