Anexarea Crimeei de către Rusia şi sprijinul acordat de ruşi separatiştilor din Ucraina ajută la consolidarea relaţiilor unor state ca Polonia cu UE, scrie Boris Johnson, într-un articol publicat de The Daily Telegraph în ediţia electronică.
„Polonezii se uită la Rusia astăzi, se uită la Vladimir Putin, şi desigur că vor să se îngroape cât mai adânc la pieptul mângâietor al unei Europe conduse de Germania”, adaugă primarul Londrei.
„Acesta nu este ultimul argument, desigur. Noi, euroscpeticii, putem spune Poloniei că garanţiile de securitate ale UE nu valorează aproape nimic şi că protecţia va veni din partea NATO şi a Americii”, continuă acesta. „Ar trebui să fie posibil să-i convingem pe prietenii noştri de la Varşovia că UE poate fi îmbunătăţită dramatic”, mai afirmă Johnson.
„Putem câştiga această argumentaţie, dar ar fi util să începem orice negociere de acest fel prin a înţelege cum gândesc şi simt prietenii noştri. În cazul Poloniei, trebuie să acceptăm – fie că este logic sau nu – că Putin este în prezent cel mai eficient agent de recrutare pentru Bruxelles”, conchide primarul Londrei.