Acord în Congresul american pentru a se evita închiderea administraţiei

Cele două Camere ale Congresului american au ajuns la un acord, marţi, privind cheltuielile statului federal pentru a evita provizoriu închiderea serviciilor de administraţie, care s-ar fi produs vineri la miezul nopţii, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

Actuala lege a finanţelor expiră vineri seara.

Camera Reprezentanţilor, cu majoritate republicană, a adoptat marţi cu 334 de voturi pentru şi 91 împotrivă un plan de finanţare pe două săptămâni - până la 18 martie - timpul necesar pentru negocierea unei soluţii privind restul exerciţiului bugetar pe 2011, care se încheie la 30 septembrie.

În total, 104 democraţi au votat pentru această măsură provizorie care prevede patru miliarde de dolari de tăieri bugetare.

Alături de Senat, unde democraţii încă deţin controlul, liderii au fost mai degrabă favorabili acestui plan prezentat vineri, dar încă nu şi-au anunţat oficial intenţiile.

Marţi, şeful majorităţii democrate Harry Reid a pus capăt suspansului, declarând: "vom vota în următoarele 48 de ore".

El a adăugat ulterior că are speranţe că se va găsi un acord pe termen mai lung cu republicanii, adică pentru următoarele şapte luni de exerciţiu bugetar.

Camera Reprezentanţilor a adoptat la 19 februarie un proiect de lege care permite finanţarea statului federal până la 30 septembrie, dar cu tăieri drastice de 61 de miliarde de dolari.

O tăiere aşa de radicală nu a fost pe placul democraţilor şi are puţine şanse să treacă de Senat, deoarece ea afectează dispozitivele administraţiei pentru ajutorul extern, o ameninţare pentru securitatea naţională, potrivit aliaţilor lui Barack Obama.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici