Citând surse din cadrul celor două partide, care negociază de peste o lună, NOS precizează că acordul ar urma să fie încheiat „la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul (săptămânii) viitoare”.
Acesta va fi trimis ulterior Biroului Central pentru Planificare (CPB), ale cărui previziuni sunt utilizate de către Haga pentru crearea bugetului, care urmează să calculeze efectele pe care le are asupra economiei, potrivit aceleiaşi surse. Acest proces va necesita o săptămână.
La alegerile legislative anticipate de la 12 septembrie, considerate un barometru în privinţa sentimentului antieuropean în Olanda, liberalii conduşi de către premierul în exerciţiu Mark Rutte au obţinut 41 de mandate de deputat din 150, devansându-i pe laburişti, care au obţinut 38 de mandate.
Cele două partide, ambele proeuropene, care au obţinut împreună 79 de mandate, s-au angajat de atunci în negocieri în vederea formării unui Guvern de coaliţie. Mark Rutte ar urma să îşi păstreze funcţia, iar unii experţi se aşteaptă ca portofoliul Externelor să revină laburiştilor.
În cazul în care informaţiile NOS ar urma să se confirme, formarea Guvernului va fi mai rapidă, acest proces durând în general mai multe luni (89,5 zile, în medie, după al Doilea Război Mondial şi până în prezent).
La 1 octombrie, liberalii şi laburiştii au anunţat că au efectuat un prim pas către formarea unui Guvern de coaliţie, reuşind să ajungă la un acord cu privire la anumite modificări pentru bugetul din 2013, adoptat în aprilie de către deputaţii olandezi.
Aceştia au aprobat, la data respectivă, după câteva zile de la prăbuşirea Guvernului, un buget pentru 2013 care prevede economii de pste 12 miliarde de euro, care ar urma să conducă la un deficit public de până la 2,7% în 2013, în comparaţie cu 4,7% în 2011, adică sub pragul de 3% în vigoare în zona euro.
După al Doilea Război Mondial, cea mai rapidă formare a unui Guvern în Olanda a avut loc în 1948, când 31 de zile au fost suficiente. Cea mai lungă perioadă penru formarea unui Guvern datează din 1977, când au fost necesare 208 zile.