Acest document prevede staţionarea permanentă a unui detaşament de soldaţi americani pe teritoriul polonez şi rotaţiile regulate ale avioanelor Forţelor aeriene americane, ai căror piloţi se vor antrena cu piloţii polonezi.
„Începând din 2013, un detaşament militar american va fi desfăşurat în Polonia, în serviciul rotaţiilor regulate ale avioanelor de luptă şi de transport americane”, a declarat ministrul polonez al Apărării, Bogdan Klich.
Ministrul a precizat că piloţii polonezi şi americani se vor antrena împreună „de patru ori pe an”.
Rotaţiile vor fi asigurate de avioanele de luptă F-16 şi cele de transport Hercules. Detaşamentul american permanent va include tehnicieni americani, care vor fi aproximativ 20, potrivit presei poloneze.
Acest prim acord care prevede prezenţa militară permanentă americană pe teritoriul polonez a fost semnat în timpul unei ceremonii, la Varşovia, de ministrul Klich şi de ambasadorul Statelor Unite în Polonia, Lee Feinstein.