Prima pagină » Știri externe » Acţionarii Apple vor dezbate eliminarea programelor de diversitate

Acţionarii Apple vor dezbate eliminarea programelor de diversitate

Acţionarii Apple vor analiza marţi o propunere de renunţare a iniţiativelor de diversitate, pe fondul criticilor recente, scrie The Associated Press.
Acţionarii Apple vor dezbate eliminarea programelor de diversitate

Propunerea a fost înaintată de National Center for Public Policy Research, care susţine că aceste iniţiative expun compania la riscuri juridice şi financiare şi vine într-un context în care mai multe companii renunţă la iniţiativele de diversitate, echitate şi incluziune (DEI), în urma criticilor aduse de administraţia preşedintelui Donald Trump. Recent, o propunere similară a fost respinsă în cadrul adunării anuale a acţionarilor Costco.

Apple şi-a reafirmat sprijinul pentru eforturile de diversitate şi incluziune, argumentând că acestea contribuie la succesul global. Compania susţine că o cultură incluzivă este esenţială pentru menţinerea poziţiei sale pe piaţă, unde este evaluată la 3,7 trilioane de dolari, cea mai mare capitalizare bursieră din lume.

Cu toate acestea, National Center for Public Policy Research a criticat angajamentele Apple în materie de diversitate, susţinând că acestea contravin unor hotărâri judecătoreşti recente şi expun compania la potenţiale procese pentru discriminare. Grupul estimează că aproximativ 50.000 de angajaţi ar putea intenta acţiuni împotriva Apple, fără a explica modul de calcul al acestei cifre.

Riscul juridic a fost amplificat săptămâna trecută, când procurorul general din Florida, James Uthmeier, a intentat un proces împotriva retailerului Target, acuzând că programul său DEI a alienat consumatorii şi a afectat vânzările, prejudiciind astfel acţionarii.

În raportul de diversitate şi incluziune din 2022, Apple a dezvăluit că aproape trei sferturi din forţa sa de muncă globală era formată din angajaţi albi şi asiatici, iar aproape două treimi dintre angajaţi erau bărbaţi. Tendinţe similare au fost raportate de alte companii de tehnologie, în special în domeniul ingineriei, unde eforturile de diversificare au avut un succes limitat.

Rezultatul votului este anticipat a fi similar cu cel de la Costco, acţionarii fiind aşteptaţi să susţină în continuare iniţiativele DEI ale Apple, în pofida criticilor şi riscurilor juridice invocate.