Un cutremur cu magnitudinea 6,8 s-a produs joi seara în estul Myanmarului, a anunţat Institutul american Geofizică (USGS), care a exclus orice risc de tsunami, relatează AFP.
USGS evaluase iniţial magnitudinea cutremurului la 7.
Epicentrul seismului, care s-a produs la o adâncime de aproximativ zece kilometri, a fost localizat în apropierea frontierelor cu Thailanda şi Laos, la 90 de kilometri nord de Chiang Rai şi la 235 de kilometri de Chiang Mai (nord-estul Thailandei).
Nici o alertă de tsunami nu a fost emisă, seismologii apreciind că mişcarea telurică s-a produs prea departe în interiorul uscatului pentru a declanşa un tsunami.
O femeie în vârstă de 52 de ani a fost ucisă după prăbuşirea unui zid al casei sale, în districtul thailandez Mae Sai, în apropierea frontierei, a declarat un reprezentant al poliţiei locale, adăugând că aceasta era pentru moment singura victimă.
De partea birmană, cutremurul a fost resimţit puternic în oraşul Tachilek, din statul Shan, aflat la frontiera cu Thailanda.
„Un copil a fost ucis la Tachilek. Trei persoane au fost rănite uşor, în urma prăbuşirii unei clădiri într-un alt cartier al oraşului”, a declarat un oficial birman.
El a evocat riscul unor pagube importante în acest oraş, unde „au fost distruse mai multe clădiri”.