Acţiunile Rusiei ameninţă pacea internaţională, acuză Ucraina. Ambasadorul ţării la ONU cere noi sancţiuni pentru Moscova

Publicat: 26 11. 2018, 21:46
Actualizat: 24 10. 2021, 06:07

„Acţiunile Rusiei reprezintă o ameninţare clară la adresa păcii şi securităţii internaţionale”, a declarat Volodimir Ielcenko, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

Diplomatul ucrainean a catalogat drept „minciună” acuzaţia Moscovei că navele militare ucrainene ar fi încălcat suveranitatea Rusiei.

Volodimir Ielcenko a cerut în Consiliul de Securitate ONU impunerea de noi sancţiuni internaţionale asupra Rusiei, subliniind că acestea au efecte substanţiale.

Moscova susţine că echipajele navelor militare ucrainene au ignorat avertismentele Serviciului Federal rus de Securitate (FSB).

Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 23 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014. Ucraina a denunţat o „agresiune” a Rusiei.