Activişti din Egipt anunţă că au discutat cu reprezentanţi ai armatei despre reforme
Un grup al activiştilor pe Internet care au participat la lansarea mişcării de contestare a fostului preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, a anunţat, luni, că a avut o întâlnire cu conducători ai armatei, aflaţi la conducerea ţării, pentru a discuta despre reformele democratice, relatează AFP.
În cursul acestei întâlniri, militarii au declarat că o Comisie însărcinată să propună amendamente la Constituţie ar urma să îşi încheie activitatea în zece zile şi că referendumul promis asupra acestei revizuiri constituţionale va avea loc peste două luni, potrivit activiştilor.
"Ne-am întâlnit cu (reprezentanţi ai) armatei (...) pentru a înţelege punctul lor de vedere şi a-l prezenta pe al nostru", au declarat Wael Ghonim, un tânăr informatician din cadrul Google, devenit un simbol al mişcării de contestare, şi bloggerul Amr Salama, într-o notă intitulată "Întâlnire cu Consiliul Suprem al forţelor armate", postată pe un site prodemocratic.
Opt activişti i-au întâlnit, duminică, pe generalii Mahmoud Hegazy şi Abdel Fattah, doi membri ai Consiliului Suprem al forţelor armate, alcătuit din aproximativ 20 de ofiţeri superiori, majoritatea necunoscuţi de public înainte de revoltă.
Această întâlnire marchează, în ceea ce priveşte armata, o ruptură cu regimul Mubarak, care a fost foarte lent în a lua în considerare mişcările apărute pe Internet drept o forţă legitimă a opoziţiei.
"Armata a afirmat că nu aspiră să guverneze Egiptul şi că viitorul Egiptului rezidă într-o putere civilă", scriu Ghonim şi Salama.
Militarii le-au oferit asigurări tinerilor activişti că vor organiza un referendum, în termen de două luni, asupra amendamentelor Constituţiei. O comisie "ar urma să termine de studiat amendamentele în următoarele zece zile, iar, ulterior, un referendum va acea loc în două luni", dau asigurări activiştii, care prezintă afirmaţiile militarilor.
Dizolvarea Parlamentului, după alegeri legislative, la sfârşitul lui 2010, afectate de fraude masive, potrivit opoziţiei, şi revizuirea Constituţiei, care limitează candidaturile la preşedinţie, fac parte dintre revendicările manifestanţilor.
Potrivit tinerilor activişti, armata a promis, de asmenea, că-i va "urmări în justiţie pe toţi cei acuzaţi de corupţie, indiferent care este postul lor actual sau trecut".
Militarii, acuzaţi de grupurile de apărare a drepturilor omului că au încarcerat şi torturat protestatari în timpul revoltei, s-au angajat, de asemenea, să îi "găsească pe toţi manifestanţii daţi dispăruţi", potrivit lui Ghonim şi Salama.
Angajat al Google, Wael Ghonim a fost arestat în timpul manifestaţiilor. El a declarat că a fost eliberat după 12 zile de detenţie, în care a stat legat la ochi.
Hosni Mubarak şi-a abandonat funcţia şi a predat puterea armatei vineri, după 18 zile de contestare populară fără precedent, în timpul căreia au fost ucise cel puţin 300 de persoane.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei