Incident dramatic în China. Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite marţi în sud-vestul Chinei după ce un autobuz a plonjat într-un lac artificial în provincia Guizhou, au anunţat autorităţile, conform
globaltimes.cn. 4 decese au fost confirmate până la ora transmiterii ştirii.
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 12.00 (04.00 GMT), în oraşul Anshun, a comunicat Biroul pentru situaţii de urgenţă din Guizhou, o provincie săracă din sud-vestul Chinei.
În autobuz se aflau elevi de liceu care dădeau Bacalaureatul, ale cărui probe au început marţi dimineaţă, a transmis televiziunea publică CCTV, citând martori de la faţa locului.
„Potrivit celui mai recent bilanţ stabilit la ora 17.30, 36 de persoane au fost scoase din apă. Printre ele se află 21 de morţi şi 15 răniţi. Răniţii au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri”, au transms autorităţile chineze.
La locul accidentului au fost mobilizate 19 camioane de pompieri, 21 de bărci pneumatice şi 97 de salvatori.
Postul chinez de televiziune a postat imagini surprinse de camere de supraveghere care arată cum vehiculul deviază de la traseu, loveşte o barieră de securitate de pe marginea şoselei şi plonjează în lac.
Autorităţile nu au confirmat dacă la bord se aflau liceeni.
Nu se ştiu deocamdată cauzele producerii accidentului.