Potrivit asociaţiei, George Simion fost reţinut, luni seară, de câţiva angajaţi ai Biroului de Migraţie şi Azil, în timp ce se pregătea să plece în România.
Informaţia a fost confirmată de preşedintele „UNIREA – ODIP”, Vlad Bileţchi, care a precizat că se afla lângă George Simion în momentul reţinerii acestuia. Bileţchi a declarat că George Simion a fost urcat într-o maşină cu numere de înmatriculare civile şi a fost transportat spre frontiera cu România.
Liderul Acţiunii 2012 a venit luni în Republica Moldova, după ultima sa interdicţie care i-a fost aplicată pe 28 august, pentru 30 de zile, pentru că împreună cu alţi unionişti români ar fi forţat intrarea în R. Moldova cu ocazia unei acţiuni de marcare a centenarului Unirii din 1918. George Simion a stat la Chişinău câteva ore.