„Chiar dacă susţinem eforturile diplomatice ale administraţiei dumneavoastră de a împiedica o astfel de lansare, credem, de asemenea, că pot fi luate măsuri preventive pentru a folosi capacităţile noastre antirachetă dacă Statele Unite sau aliaţii noştri sunt puşi în pericol”, au declarat congresmenii în scrisoarea lor, datată marţi.
Mesajul este semnat de un grup de 16 congresmeni republicani, între John McHugh, membru al Comisiei pentru Forţele armate a Camerei Reprezentanţilor.
„Informaţii recente sugerează că Japonia a autorizat armata să distrugă orice componentă a rachetei nord-coreene care ar putea să cadă pe teritoriul său”, au scris ei. „Vă încurajăm respectuos să faceţi acelaşi lucru”, adaugă aceştia, adresându-i-se lui Obama.
Coreea de Nord a anunţat că va lansa pe orbită între 4 şi 8 aprilie un „satelit de telecomunicaţii” care va survola nordul arhipelagului japonez.
Dar Statele Unite şi aliaţii lor asiatici bănuiesc că lansarea ar putea disimula un tir experimental cu rachetă cu rază lungă de acţiune de tip Taepodong-2, care teoretic ar putea ajunge în teritoriul american.