Prima pagină » Știri externe » Soţia bărbatului accidentat mortal în Singapore se îndoieşte de procesul din România

Soţia bărbatului accidentat mortal în Singapore se îndoieşte de procesul din România

Soţia bărbatului mort într-un accident provocat de o maşină a ambasadei române în Singapore, Yenny Young, pare să aibă îndoieli privind desfăşurarea unui proces corespunzător în România, relatează The Temasek Review, în ediţia electronică.
Soţia bărbatului accidentat mortal în Singapore se îndoieşte de procesul din România
07 ian. 2010, 10:41, Știri externe

Young a afirmat că se întreabă cum vor asigura autorităţile române un proces corespunzător dacă toţi martorii accidentului se află în Singapore. „Să nu-mi spuneţi că autorităţile române sunt dispuse să îi transporte cu avionul în România pentru a merge la tribunal”, a subliniat ea.

Pe de altă parte, femeia s-a declarat dezamăgită că însărcinatul cu afaceri român, Silviu Ionescu, considerat suspect în acest caz, a fost rechemat în ţară.

La 15 decembrie, o maşină aparţinând ambasadei române, un Audi A6 de culoare neagră, a lovit trei pietoni, în jurul orei locale 03.10, la Bukit Panjang. Soţul lui Young, Tong Kok Wai, în vârstă de 30 de ani, a suferit un traumatism cranian şi a murit în ziua de Crăciun, iar ceilalţi doi pietoni au fost răniţi.

Diplomatul Silviu Ionescu, care rămâne suspect în acest caz, a raportat poliţiei că maşina fusese furată, iar în prezent se află în România, potrivit presei din Singapore.

Conform ediţiei electronice a publicaţiei The Straits Times, ambasadorul român în Singapore, Aurelian Neagu, stabilit la Tokyo, a sosit miercuri în Singapore pentru a soluţiona problema referitoare la accident. Silviu Ionescu „răspunde întrebărilor legate de activităţile sale aici şi este la dispoziţia Ministerului (român) de Externe”, a declarat Neagu pentru ziarul The Straits Times.