Actriţa Julie Gayet are un agent de securitate plătit de statul francez – surse
Fotoreporterul Sébastien Valiela, cel care a vândut imaginile cu François Hollande şi Julie Gayet revistei Closer, a explicat că a reuşit să facă fotografiile urmărindu-l pe un agent de securitate care o însoţeşte permament pe actriţă.
Este prima dată când apare informaţia despre existenţa unui agent de securitate al actriţei Julie Gayet, notează Le Figaro, lucru care ar confirma formal relaţia acesteia cu preşedintele Franţei.
Revista Closer a dezvăluit că preşedintele Franţei, François Hollande, în vârstă de 59 de ani, are o relaţie amoroasă cu actriţa Julie Gayet, în vârstă de 41 de ani. Hollande a evitat, în cursul conferinţei de presă organizate marţi la Paris, să comenteze informaţiile despre relaţia amoroasă pe care ar avea-o cu actriţa Julie Gayet; de asemenea, el nu a precizat dacă mai are o relaţie cu Valérie Trierweiler, partenera sa declarată. „Fiecare poate avea probleme în viaţa sa personală. Este şi cazul nostru. Sunt momente dureroase. Problemele private sunt tratate în mod privat, în intimitatea respectării fiecăruia. Nu este nici locul, nici momentul de a face acest lucru acum. Nu voi răspunde la nicio întrebare pe această temă azi. O voi face înainte de întâlnirea pe care o am”, a spus Hollande marţi, referindu-se la vizita oficială pe care o va efectua în Statele Unite pe 11 februarie.