"Am decis ca Abdelbaset Ali Mohamed Al-Megrahi, condamnat în 2001 pentru atentatul de la Lockerbie şi care suferă în prezent de cancer de prostată în fază terminală, să fie eliberat din motive umanitare şi să i se permită revenirea în Libia pentru a muri", a anunţat ministrul scoţian al Justiţiei, Kenny MacAskill, într-o conferinţă de presă la Edinburgh.
Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru atentatul comis împotriva unui avion Boeing 747 al companiei americane Pan Am, care a explodat la 21 decembrie 1988, deasupra localităţii Lockerbie, din Scoţia, provocând moartea a 279 de persoane, majoritatea cetăţeni americani.