Prima pagină » Știri externe » Kosovo şi-ar putea proclama independenţa la 17 februarie, declară un ministru sârb

Kosovo şi-ar putea proclama independenţa la 17 februarie, declară un ministru sârb

Ministrul sârb pentru Kosovo, Slobodan Samardzici, a declarat vineri că liderii provinciei separatiste sârbe vor proclama probabil independenţa la 17 februarie.
Kosovo şi-ar putea proclama independenţa la 17 februarie, declară un ministru sârb
08 feb. 2008, 14:00, Știri externe

"Guvernul sârb primeşte tot mai multe informaţii semnificative că Hashim Thaci va proclama ilegal independenţa unilaterală a Kosovo la 17 februarie", a precizat Samardzici, într-un comunicat difuzat după discuţiile cu Stephan Lehne, un consilier al Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă, Javier Solana.

Samardzici nu a menţionat originea acestor informaţii.

Lideri albanezi din Kosovo au anunţat că vor proclama în cursul lunii februarie independenţa provinciei din sudul Serbiei, administrată de ONU de la încheierea conflictului din 1998-1999 între forţele sârbe şi separatiştii albanezi.