Aderarea la UE, prioritatea noului guvern al Muntenegru

Publicat: 05 12. 2012, 06:18
Actualizat: 31 03. 2020, 07:38

Ales în urma alegerilor legislative de la 14 octombrie, guvernul de centru-stânga condus de Djukanovic, care şi-a început astfel cel de-al şaptelea mandat de premier după 1991, a obţinut votul favorabil al 44 de deputaţi în timp ce 36 au votat împotrivă şi un ales s-a abţinut.

Premier de la vârsta de 29 de ani, Djukanovic, astăzi în vârstă de 50 de ani, a reuşit să navigheze apele tulburi ale dezmembrării fostei Iugoslavii, în anii 1990, pentru a îşi conduce ţara către independenţa de Serbia în 2006 şi menţinerea la putere a partidului său.

El este singura personalitate din Balcanii occidentali care s-a menţinut la putere aproape fără întrerupere de la dezmembrarea Iugoslaviei în 1991.

„Integrarea în Uniunea Europeană este obiectivul principal. Guvernul este pregătit să continue în manieră responsabilă negocierile” de aderare, a declarat Djukanovic într-un discurs înainte de votul de învestitură.

„Fiecare pas către UE înseamnă ameliorarea nivelului de trai şi condiţii mai bune pentru dezvoltarea” economică, a asigurat acesta.

Acesta a apreciat de asemenea că integrarea în NATO va fi „garanţia unei stabilităţi durabile pentru o ţară mică din Balcani ca Muntenegru”.

„Implementarea unui stat de drept şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate sunt obiectul atenţiei speciale a acestui guvern”, a mai asigurat premierul.

Djukanovic însuşi a fost obiectul suspiciunilor de corupţie. În 2006, acesta a fost acuzat de justiţia italiană într-un caz de trafic internaţional presupus de ţigări. Însă un tribunal din Bari, sudul Italiei, a decis să claseze acest dosar fără alte urmări în mai 2009.

Comisia Europeană a solicitat în raportul său anual cu privire la Muntenegru rezultate mai ales în lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.