Ahmad Zia, adjunctul directorului Securităţii Naţionale (NDS), se îndrepta spre birou, în momentul în care escorta sa a remarcat o maşină suspectă care încerca să depăşească coloana oficială, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai.
„Gărzile sale de corp au devenit bănuitoare şi au încercat să oprească maşina. Şoferul a refuzat să se oprească. Gărzile au deschis focul şi au rănit şoferul care, ulterior, a decedat”, a declarat el.
Verificarea vehiculului a permis să se descopere că era „plin” de explozibil, a continuat Stanikzai, care a confirmat că era vorba despre un atentat împotriva lui Zia. Acesta nu a putut fi contactat imediat.
Talibanii au afirmat, într-un mesaj pe telefonul mobil trimis jurnaliştilor marţi dimineaţa că au comis un atentat sinucigaş contra unor oficiali din cadrul NDS, la Kabul.
Guvernul afgan, susţinut de 130.000 de militari străini, se confruntă cu o insurecţie a talibanilor, după ce aceştia au fost îndepărtaţi de la putere, la sfârşitul lui 2001, de o coaliţie internaţională.