Prima pagină » Știri externe » Administraţia Barack Obama, acuzată că este prea blândă cu regimul din Siria

Administraţia Barack Obama, acuzată că este prea blândă cu regimul din Siria

Mai mulţi membri ai Congresului american acuză Administraţia Barack Obama că este prea blândă cu regimul sirian condus de Bashar al-Assad, informează AFP.
06 mai 2011, 16:21, Știri externe

Michael Posner, un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat, a respins ideea unui membru al Camerei Reprezentanţilor de rechemare a ambasadorului american de la Damasc.

Robert Ford, primul ambasador american aflat la post în Siria în ultimii cinci ani, a fost numit în această funcţie pentru relansarea relaţiilor cu regimul de la Damasc.

„Cred că este legitim ca un diplomat american de rang înalt să fie prezent în Siria”, a explicat Michael Posner.

Congresmanul Steve Chabot a cerut retrgerea lui Ford de la Damasc după ce alţi colegi au cerut „o abordare mai dură faţă de Siria”.

Chabot a reamintit că Administraţia Obama a cerut demisia lui Hosni Mubarak şi a lui Muammar Kadhafi, însă nu şi cea a lui Bashar al-Assad.

„A cerut Administraţia americană o schimbare de regim la Damasc?”, a fost întrebată în Congres Tamara Cofman Wittes, un oficial din cadrul Departamentului de Stat.

„Nu, nu a făcut acest lucru”, a răspuns Wittes.