Un lot de arme în valoare de 332 de milioane de dolari include muniţie de 30 mm şi echipamente aferente, iar celălalt lot, care este în valoare de 108 de milioane de dolari, include piese de schimb şi reparaţii pentru vehicule şi arme.
„Această vânzare propusă serveşte intereselor naţionale, economice şi de securitate ale SUA prin sprijinirea eforturilor continue ale beneficiarului de a-şi moderniza forţele armate şi de a menţine o capacitate defensivă la nivel credibil”, a spus Departamentul de Stat, potrivit CNN.
Washingtonul a furnizat de mult arme insulei în conformitate cu termenii legii relaţiilor şi există sprijin bipartizan pentru furnizarea de arme Taiwan. Cu toate acestea, mişcarea a provocat un răspuns furios din partea regimului comunist de la Beijing, care consideră Taiwanul ca parte a Chinei şi a transmis că „se opune ferm” interacţiunii militare dintre SUA şi Taiwan.
„SUA ar trebui să respecte principiul Chinei unice şi cele trei comunicate comune. Ar trebui să înceteze să vândă arme Taiwanului, creând tensiuni şi subminând pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, într-un briefing de presă regulat.
Ministerul Apărării din Taiwan a mulţumit Statelor Unite. „Armata în continuă expansiune şi opresiunea din zona gri a Chinei au reprezentat o ameninţare severă pentru Taiwan”, a transmis ministerul într-un comunicat.