Prima pagină » Știri externe » Administraţia Donald Trump pregăteşte noi sancţiuni împotriva Iranului – Reuters

Administraţia Donald Trump pregăteşte noi sancţiuni împotriva Iranului – Reuters

Administraţia Donald Trump va anunţa, luni, sancţiuni împotriva a zeci de persoane şi entităţi implicate în programele balistic şi nuclear ale Iranului, afirmă un oficial american citat de agenţia Reuters.
Administraţia Donald Trump pregăteşte noi sancţiuni împotriva Iranului - Reuters

Washingtonul suspectează că Iranul încearcă să se doteze cu arme nucleare. Preşedintele Donald Trump a decis în 2018 retragerea SUA din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul şi reactivarea unor sancţiuni. Teheranul a negat acuzaţiile privind presupuse activităţi nucleare de tip militar.

Un oficial american a declarat duminică, sub protecţia anonimatului, că Iranul ar putea avea în câteva luni suficient material nuclear pentru a fabrica o bombă atomică şi că Teheranul a reluat cooperarea în domeniul balistic cu regimul din Coreea de Nord.

În acest context, Washingtonul va anunţa luni sancţionarea a 24 de oficiali şi a unor entităţi care participă la programele nuclear, balistic şi convenţional din Iran.

Administraţia Donald Trump a anunţat sâmbătă decizia de reinstituire a tuturor sancţiunilor anulate prin Acordul nuclear semnat în 2015 de Iran cu marile puteri. Însă celelalte naţiuni semnatare ale Acordului – Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania – nu intenţionează să aplice sancţiunile.