„Aceste modificări în programul şcolar sunt în strictă concordanţă cu standardele europene şi punctul de vedere al organismelor internaţionale”, a declarat Mihai Sleahtitchi, fără alte precizări în acest sens. „De asemenea, manualele se vor numi manuale de Istorie”, a mai spus ministrul moldovean al Educaţiei relatează ProTV Chişinău.
El a anunţat că în anul şcolar 2011-2012 vor exista „trei manuale de istorie, şi anume pentru clasa a cincea, pentru clasa a zecea şi pentru clasa a douăsprezecea”.
„Manualul de Istoria Românilor va fi oferit opţional şi va fi recomandat de către profesori, în anumite situaţii, pe anumite segmente”, a mai precizat Sleahtitchi.
„Acceptăm, cu plăcere, orice alt manual care ar putea servi ca sursă suplimentară”, a continuat ministrul.
El a mai anunţat că disciplina „Istorie” constă, în proporţie de 50 la sută în istorie universală, 45 la sută istorie naţională şi 5 la sută istorie locală sau regională.