Prima pagină » Știri externe » Iranul cere SUA „să plătească mai mult” pentru un acord nuclear mai amplu

Iranul cere SUA „să plătească mai mult” pentru un acord nuclear mai amplu

Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a cerut miercuri ca Statele Unite „să plătească mai mult” pentru orice acord care depăşeşte Acordul nuclear din 2015 pe care Washingtonul l-a abandonat, relatează Reuters.
Iranul cere SUA „să plătească mai mult” pentru un acord nuclear mai amplu

De asemenea, Rouhani a respins întâlnirea cu preşedintele SUA, Donald Trump, cei doi aflându-se săptămâna aceasta la New York pentru a participa la Adunarea Generală anuală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, dar atât oficialii americani, cât şi cei iranieni au indicat un anumit interes pentru o negociere.

Nu este clar cum s-ar putea întâmpla, având în vedere cererea Teheranului ca Washingtonul să reducă mai întâi sancţiunile care i-au slăbit economia şi impunerea de către SUA a unor noi pedepse ca parte a campaniei sale de „presiune absolută”.

„Răspunsul nostru la discuţii sub presiune este „ Nu ”, a declarat Rouhani într-un discurs adresat Adunării Generale.

„Dacă doriţi mai mult, dacă aveţi nevoie de mai mult, ar trebui să acordaţi şi să plătiţi mai mult”, a adăugat Rouhani, fără a oferi detalii.

În discursul său de marţi, Trump i-a acuzat pe liderii iranieni că sunt „însetaţi de sânge” şi a solicitat altor naţiuni să facă presiuni asupra Iranului după atacurile din 14 septembrie asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită, pentru care Washingtonul dă vina pe Teheran, în ciuda negărilor sale.

Statele Unite intenţionează să îşi crească prezenţa militară în Arabia Saudită în urma atacurilor.

Totuşi, Rouhani a spus că regiunea Golfului este „la marginea prăpastiei, deoarece o gafă poate alimenta o mare deflagraţie” şi a promis să răspundă „decisiv şi puternic” la orice încălcare străină a securităţii sau integrităţii sale teritoriale.

Trump a spus că mai există o cale către pace şi Rouhani a lăsat uşa deschisă diplomaţiei, spunând că dacă sancţiunile ar fi ridicate, Washingtonul ar putea să se alăture discuţiilor nucleare dintre Teheran şi alte puteri mondiale.

„Vrem o rezoluţie paşnică cu Republica Islamică Iran”, a declarat reporterilor secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, afirmând că este vorba de Iran. „Sperăm că vom avea ocazia să negociem cu ei.”