Adunarea Parlamentară a OSCE cere eliberarea deţinuţilor politici din Belarus
Adunarea Parlamentară a OSCE, reunită la Belgrad, a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă regimul din Belarus să elibereze toate persoanele arestate în cursul protestelor împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, informează AFP.
Aproximativ 180 de persoane au fost arestate la Minsk şi 220 în alte oraşe în cursul protestelor de miercuri împotriva regimului Lukaşenko, conform organizaţiei Viasna.
Potrivit Asociaţiei belaruse a jurnaliştilor, au fost arestaţi şi 25 de ziarişti.
Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa "cere eliberarea tuturor persoanelor arestate în cursul acestor manifestaţii, pe care le consideră deţinuţi politici", conform rezoluţiei adoptate duminică.
Adunarea Parlamentară a OSCE îndeamnă autorităţile de la Minsk să "coopereze strâns cu reprezentantul OSCE pentru libertatea presei".
Un reprezentant al Parlamentului belarus, Victor Guminski, a catalogat rezoluţia drept "tendenţioasă şi contraproductivă".
În altă ordine de idei, Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat o rezoluţie prin care recomandă "efectuarea unei anchete complete privind răpirile şi crimele care au legătură cu prelevarea şi vânzarea de organe umane care ar fi avut loc în Kosovo" în perioada 1998-1999.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


