Într-o dimineaţă, Andre Guest, în vârstă de numai 16 ani, a început să dea semne că nu se simte bine. Din acel moment a început un calvar de 12 zile. În mai puţin de două săptămâni, coronavirusul a pus capăt vieţii adolescentului, care avea, de altfel, o stare de sănătate perfectă.
Născut prematur la 25 de săptămâni, el şi sora sa geamănă, Abby, au petrecut luni întregi în spital înainte de a ajunge acasă, alături de părinţii lor adoptivi, Johnny şi Dawn.
Deşi era suspectat de o formă moderată de autism, îngrijirile familiei iubitoare l-au înconjurat în toţi cei 16 ani de viaţă. Fiindcă mama sa era asistentă medicală, măsurile de igienă pe timpul pandemiei de coronavirus au fost respectate cu sfinţenie în casă: totul dezinfectat, haine schimbate la intrarea în locuinţă şi măşti de protecţie purtate corespunzător. Mai mult decât atât, Andre a fost singurul membru al familiei care nu a părăsit casa deloc perioada aceasta.
Starea lui s-a agravat constant în ziua în care a început să se simtă rău. Îşi pierduse capacitatea de a apuca obiecte, nu mai putea să stea în picioare, iar ochii i se rostogoleau incontrolabil. A fost transportat la spital cu o ambulanţă şi diagnosticul a venit abia după mai multe teste cu rezultat negativ: COVID-19.
Deşi Andre nu avea alte afecţiuni medicale, medicii au descoperit că dezvoltase diabet de tip 1, având glicemia de peste 10 ori mai mare decât valoarea normală. Diabetul de tip 1 apare frecvent la instalarea unei infecţii în organism.
Câteva zile mai târziu, Andre a ajuns la Terapie Intensivă, ventilat mecanic. Doar 12 zile a durat ca virusul să îl răpună pe adolescent.
„Nu pot să îmi explic…Cum de a fost posibil ca un băiat care sera îşi făcea singur un sandviş cu unt de arahide în bucătărie să se trezească a doua zi luptându-se pentru viaţa lui”, povesteşte îndurerată Dawn, mama victimei, pentru CNN.
Băiatul era pasionat de YouTube şi de gaming, dar printre hobby-urile sale se numărau şi baschetul sau fotografia.
Tatăl şi două surori de-ale băiatului au fost depistate, de asemenea, pozitiv pentru coronavirus. Aceştia nu manifestau simptome la fel de grave precum băiatul, fiind în afara riscurilor.