AfD, care are 10 ani de existenţă şi cu care partidele principale din Germania refuză oficial să coopereze din cauza opiniilor sale radicale, a câştigat un tur de scrutin în districtul Sonneberg din landul Thuringia (est), candidatul său obţinând 52,8% din voturi.
Acesta este cel mai recent succes al partidului, care profită de un val de nemulţumire populară faţă de coaliţia ciudată a cancelarului social-democrat Olaf Scholz cu Verzii şi Democraţii Liberi (FDP).
În sondaje, AfD se situează la 19%-20%, în spatele partidului fostului cancelar Angela Merkel care este tot în opoziţie, şi se bazează pe temerile alegătorilor legate de recesiune, migraţie şi tranziţia câtre o economie nepoluantă, spun analiştii.
În timp ce partidele de extremă dreapta au câştigat teren în întreaga Europă, forţa AfD este deosebit de sensibilă în Germania din cauza trecutului nazist al ţării.
Preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Josef Schuster, s-a declarat profund şocat.
„Aceasta este o cotitură pe care forţele politice democratice ale acestei ţări nu o pot accepta pur şi simplu”, a declarat el pentru presa RND.