Afganistanul îşi anulează parada militară "din motive de securitate"

Guvernul afgan a anulat, miercuri, "din motive de securitate" marea sa paradă militară anuală prevăzută pentru joi la Kabul, după o serie de atacuri sângeroase care generează temeri privind o infiltrare tot mai mare în rândul forţelor afgane a rebelilor talibani, relatează AFP.

Urmărește
8 afișări

Anunţul a fost făcut de Ministerul Apărării cu o zi înainte de "Ziua mujahedinilor", o sărbătoare care comemorează înlăturarea Guvernului comunist de către aceşti combatanţi în 1992, la trei ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.

În această zi are loc de obicei o paradă militară de amploare la Kabul, în prezenţa principalilor oficiali politici şi militari afgani.

"Din motive de securitate şi pentru a evita ca aceste persoane fără apărare să fie ameninţate, parada militară şi reuniunile nu vor mai avea loc la 28 aprilie", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, generalul Mohammad Zahir Azimi.

Parada a fost organizată anul trecut pentru prima dată de la cea din 2008, în cursul căreia preşedintele Hamid Karzai a scăpat dintr-o tentativă de asasinat.

Acest anunţ are loc după un atac soldat cu moartea a zece persoane, dintre care opt soldaţi NATO, un subcontractant şi un pilot afgan, în urma unei dispute între acesta din urmă şi militarii străini pe aeroportul militar din Kabul.

Acest incident a avut loc în timp ce rebelii talibani au lansat recent mai multe atacuri graţie soldaţilor lor infiltraţi sau bărbaţilor îmbrăcaţi în uniforma armatei sau poliţiei, generând temeri privind o infiltrare tot mai mare în rândul forţelor afgane a insurgenţilor care au câştigat teren în ultimii ani.

Poliţia şi armata afgane urmează să preia responsabilitatea de a garanta securitatea ţării până la sfârşitul lui 2014.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici