În cadrul vizitei efectuate săptămâna aceasta de Karzai la Washington, discuţiile s-au concentrat pe viitorul rol al Statelor Unite în Afganistan şi asupra tipului de cadru juridic care ar putea fi folosit pentru a defini relaţia dintre cele două ţări, a afirmat oficialul.
Un astfel de acord ar putea viza o perioadă de trei până la cinci ani, a precizat el.
Delegaţia afgană a oferit ca exemplu contractul în vigoare dintre Washington şi Irak, dar şi acordurile Statelor Unite cu parteneri precum Japonia, Australia sau Israel, care sunt consideraţi ca fiind „principali aliaţi în afara (structurii) NATO” şi care au dreptul, prin acest statut, la anumite facilităţi, precum accesul la tehnologii informatice americane sensibile.
Pakistanul beneficiază de asemenea de acest statut, fapt care nu este neglijat de liderii afgani, dornici de a fi trataţi de picior de egalitate cu vecinul şi adversarul lor.
Secretarul american de Stat, Hillary Clintonn, a dat asigurări marţi că Statele Unite „nu vor abandona poporul afgan”, în pofida începerii operaţiunii de retragere a trupelor americane, prevăzută anul viitor.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Geoff Morrell, a refuzat marţi să confirme că discuţiile cu oficialii de la Kabul s-au purtat în special pe tema unui eventual acord de securitate.
El a subliniat că secretarul american al Apărării, Robert Gates, i-a dat asigurări omologului său afgan în privinţa „caracterului durabil” al relaţiei dintre Washington şi Kabul.