Scenariul succesiunii la preşedinţia Rusiei s-a dovedit a fi, în final, de o simplitate derutantă, Vladimir Putin putând deveni, aşa cum a promis, premierul Rusiei.
Respectându-şi promisiunea de a nu candida în 2008, Putin rămâne la Kremlin fără să fi încălcat Constituţia rusă, care îi interzicea să mai candideze după două mandate consecutive. Departe de a renunţa la putere, Putin a recurs la un "plan B" inedit, şi anume un tandem la conducerea statului, unde are de gând să rămână ca prim-ministru. Guvernul este "executivul suprem", a declarat el la 14 februarie. Ce mai rămăsese de făcut era să găsească un candidat ideal, o alegere logică fiind prim-vicepremierul Dmitri Medvedev.
Calculul lui Vladimir Putin viza, de fapt, găsirea unui candidat loial, care să-i datoreze totul, astfel încât să poată continua un aşa-zis plan Putin.
Chiar dacă Dmitri Medvedev este ales din primul tur de scrutin, cu peste 50 la sută din voturi, preşedintele în exerciţiu beneficiază de o legitimitate personală, asigurată de faptul că, la alegerile legislative din decembrie, partidul său a câştigat 64,3 la sută din voturi.
Vladimir Putin, a cărui cotă de popularitate, de 80 la sută, nu a fost egalată până în prezent, reprezintă reîntoarcerea la stabilitate şi la o anumită prosperitate economică, după haosul postsovietic şi după două războaie în Cecenia, care au afectat o mare parte din populaţie. Sub adminsitraţia sa au început să fie plătite pensiile, salariul mediu a fost majorat de şase ori, ajungând la 13.500 de ruble, echivalentul a 375 de euro, iar economia, alimentată de exportul de petrol – Rusia fiind al doilea exportator de petrol al lumii -, a înregistrat o creştere anuală de 7-8 la sută.
Stabilitatea a devenit un laitmotiv pentru liderii ruşi. De altfel, stabilitatea a fost cuvântul- cheie de pe afişele electorale: "Pentru stabilitate şi continuitatea puterii".
În timpul preşedintelui Vladimir Putin, stabilitatea a fost justificarea tuturor îngrădirilor libertăţii presei şi pluralismului politic, opoziţia având rolul de figurant pe scena politică.
Rămânând la putere, Vladimir Putin conservă interesele grupului său de foşti agenţi KGB şi de petersburghezi, originari, ca şi el, din fosta capitală imperială şi care ocupă funcţii importante în administraţia prezidenţială, în Guvern sau la conducerea marilor grupuri publice.
Într-o ţară care nu pare eliberată de demonii instabilităţii, pariul preşedintelui are o doză de risc, iar viitorul tandemului Putin-Medvedev ridică o serie semne de întrebare.
"Rusia nu poate fi condusă în doi (…) Puterea împărţită în doi atrage confuzii şi discordie", a apreciat Aleksandr Konovalov, preşedintele Institutului pentru evaluări strategice.