AFP: Femeile, elementul de risc din viaţa politică a lui François Hollande

De la fosta sa parteneră, Ségolène Royal, care i-a "furat" candidatura la alegerile prezidenţiale în 2007 la presupusa sa relaţie cu actriţa Julie Gayet, într-un moment în care încearcă să îşi relanseze mandatul marcat de o lipsă de popularitate record, traiectoria politică a lui Holland nu a încetat să se intersecteze cu viaţa sa sentimentală.

Adeseori atribuindu-se nume deloc flatante din cauza aspectului său fizic flasc şi a lipsei de charismă, precum "Guimauve le conquérant" (un joc de cuvinte care combină o referire istorică, Hollande este normand, precum Wilhelm - Guillaume, în franceză - Cuceritorul, cu o aluzie la caracterul său - "la guimauve" având semnificaţia de bomboană gumată în franceză), "Flanby" (de la numele unui desert - cremă de zahăr ars) sau "Bunicuţul", şeful statului, în vârstă de 59 de ani, apare în presă sau în ochii opiniei publice drept opusul seducătorului care îşi sporeşte numărul cuceririlor.

Dar "normalitatea" sa, laitmotivul campaniei sale prezidenţiale, şi dorinţa sa de discreţie pentru a evita parazitarea discursului public au avut dificultăţi în a rezista, încă de la intrarea sa în arena politică, în faţa unei vieţi private marcate de întâlnirea cu femei cunoscute.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului, Thierry Mandon, vorbea, luni, de un "bărbat care poate avea sentimente subite pentru cineva, dificultăţi în cuplu", adăugând totuşi: "Dacă este normal, el poate avea toate acestea, dar dacă este preşedinte normal, el trebuie să clarifice foarte repede situaţia".

După întâlnirea sa cu Ségolène Royal în 1979 în cadrul promoţiei "Voltaire" la Şcoala Naţională de Administraţie (ENA), el formează împreună cu mama celor patru copii ai săi un cuplu emblematic pentru viaţa politică franceză timp de aproape un sfert de secol.

Ei urcă împreună treptele puterii, chiar dacă partenera sa, devenită ministru în timp ce el rămâne deputat, acaparează mai mult camerele de luat vederi. Ambiţia lui Ségolène Royal culminează atunci când îşi depune candidatura la alegerile prezidenţiale din 2007, luându-l prin surprindere pe François Hollande căruia îi revine, prin constrângere, rolul de susţinere.

Separarea oficială a cuplului are loc în iunie 2007 dar, potrivit mai multor informaţii, François Hollande trăieşte deja din 2005 cu Valérie Trierweiler, jurnalistă la revista Paris Match. Ca o excepţie la pudoarea sa obişnuită, Hollande, atunci fost prim-secretar al Partidului Socialist în plină traversare a deşertului, declară în 2010 pentru revista Gala că Valérie Trierweiler este "femeia vieţii sale".

În seara victoriei sale în alegerile prezidenţiale din 6 mai 2012, Valérie Trierweiler decide ca pe scenă să se audă melodia lui Edith Piaf "La vie en rose", o aluzie care amestecă viaţa privată cu politicul (trandafirul - "la rose", în franceză - fiind simbolul Partidului Socialist).

Comportamentul lui Valérie Trierweiler la începutul mandatului şefului statului depăşeşte frontierele Franţei. Mesajul său pe Twitter de susţinere a unui rival al lui Ségolène Royal la alegerile legislative din iunie 2012 provoacă un scandal şi este interpretat ca o reacţie de gelozie faţă de fosta parteneră a lui François Hollande.

Opoziţia ironizează "psihodrama" de la palatul prezidenţial al cărui locatar, care nu a fost niciodată căsătorit, a declarat că vrea să se demarce de deriva "people" a perioadei Sarkozy.

Cazul "iubirii secrete" dintre François Hollande şi Julie Gayet, în vârstă de 41 de ani, dezvăluită vineri de revista Closer, şi spitalizarea ulterioară a lui Valérie Trierweiler vin să zdruncine din nou promisiunile pioase ale şefului statului.

"Când menajul tulbură mesajul", rezuma luni cotidianul Libération pentru a evoca dificultăţile lui François Hollande de a-şi face auzit mesajul privind politica sa economică, pe care intenţionează să îl adreseze marţi, în cadrul celei de-a treia conferinţe de presă a mandatului său de cinci ani.

Acest caz intervine în cel mai prost moment pentru preşedinte, care spera să întoarcă pagina unui an 2013 catastrofal, marcat de incapacitatea sa de a-şi îndeplini angajamentul de reducere a şomajului.