- Home
- Externe
- WASHINGTON, (26.07.2013, 11:01)
- Gaidau Ion
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
AFP: Îngrijorare în creştere în rândul unor ţări occidentale faţă de criza egipteană
Unele ţări occidentale resimt faţă de criza egipteană o îngrijorare în creştere, împărtăşind temeri că angajamentul armatei de a aduce ţara pe o cale democratică să nu fie altceva decât o iluzie destinată să ascundă o intenţie de preluare a puterii pentru o perioadă mai lungă de timp.
Urmărește
278 afișări
AFP: Îngrijorare în creştere în rândul unor ţări occidentale faţă de criza egipteană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cu toate că Statele Unite au refuzat până în prezent să califice înlăturarea de la putere a preşedintelui Mohamed Morsi drept lovitură de stat - ceea ce, în virtutea legii americane, ar fi antrenat în mod automat îngheţarea unui ajutor militar în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari americani -, Washingtonul a transmis un avertisment liderilor interimari ai ţării, miercuri, suspendând livrarea a patru avioane de vânătoare F-16.
De asemenea, Regatul Unit a anunţat săptămâna trecută că va reveni asupra autorizaţiilor de export a unor echipamente militare către Egipt, din cauza unor temeri ca acestea să nu fie utilizate împotriva manifestanţilor. Autorizaţiile se referă la componente de vehicule blindate şi mitraliere, dar şi la echipamente de radio şi comunicaţii, mai ales pentru tancuri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințesa Kate împlinește astăzi 43 de ani. „Pentru cea mai incredibilă soție și mamă. Puterea de care ai dat dovadă în ultimul an a fost remarcabilă”
-
Ce spune ministrul Sănătăţii despre virusul HMPV: Infecţiile sunt în limite aşteptate, nu este nimic neobişnuit în China
-
Metapneumovirus uman depistat la Oradea. Tulpina a fost expediată către Institutul Cantacuzino pentru analize suplimentare
-
Vreme severă în România. Vânt puternic şi viscol la munte, cod galben în jumătate de ţară
Citeşte şi:
Catherine Ashton nu a reuşit să îl vadă pe Mohamed Morsi la Cairo: "Cred că ar trebui eliberat"
Liderii interimari ai Egiptului au prezentat o foaie de parcurs pentru adoptarea unei noi Constituţii şi organizarea de noi alegeri, dar părerile sunt împărţite cu privire la două întrebări, şi anume dacă noua putere îşi va respecta angajamentele şi în ce moment va fi lansat procesul planificat.
Îngrijorările au crescut, de asemenea, în urma îndemnului la manifestaţii lansat de şeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Sissi, care a cerut ca egiptenii să iasă pe străzi pentru a-i da un "mandat" cu scopul "de a termina cu terorismul şi violenţa", invitaţie care, potrivit Fraţilor Musulmani, din rândul cărora provine Mohamed Morsi, reprezintă un "apel la război civil".
"Realitatea este că Egiptul a revenit la un sistem mai autoritar, cu o clasă politică ce acţionează sub acoperirea militarilor şi o represiune importantă împotriva oricărui tip de disidenţă", analizează pentru AFP David Butter, de la grupul de reflecţie britanic Chatham House.
Armata, obişnuită să deţină un rol politic major în Egipt, "se ascunde în spatele paravanului unui Guvern civil constituţional", argumentează el.
"Strategia Guvernului interimar constă clar în excluderea politică a Fraţilor Musulmani până la alegeri. Niciun partid nu este pregătit să negocieze cu altul", observă Michael Loueders, un expert german în problemele din această regiune.
"Unii din regiune văd ceea ce se petrece în Egipt ca o simplă corectare", destinată să susţină "o mişcare populară", punctează, la rândul său, emisarul american pentru Orientul Mijlociu Dennis Ross, care subliniază că ţări din zona Golfului Persic, printre care Arabia Saudită, le-au promis deja liderilor interimari ai Egiptullui un ajutor în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari americani.
Citeşte şi:
Premierul Turciei denunţă lovitura de stat din Egipt: Singurul preşedinte este Mohamed Morsi, a fost ales de popor
Dar mai există şi o "altă modalitate de a relata această situaţie", relevă el, potrivit căreia "un guvern legitim ales" a fost înlăturat de la putere. Şi, în pofida nominalizării unor oficiali politici civili, "trebuie recunoscut că arbitrul situaţiei de astăzi este armata", a subliniat Ross, joi, în faţa Comisiei senatoriale pentru Afaceri Externe.
"Este nevoie de mai multă deschidere", declară Marie Harf, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane. "Cu toate că există progrese, ei trebuie să continue procesul şi să revină cât mai curând posibil la un Guvern democratic ales. Nimic nu ne este clar încă, mai este un drum lung de parcurs", a precizat ea.
Aleşii americani reflectau joi asupra viitorului ajutorului în valoare de 1,5 miliarde de dolari americani pe care Statele Unite îl acordă Egiptului în fiecare an.
"Să fim înţeleşi. Sprijinul nostru nu este nici necondiţionat, nici nelimitat în timp", a avertizat senatorul Robert Menendez, preşedintele Comisiei senatoriale pentru Afaceri Externe.
"Militarii egipteni trebuie să arate că sunt interesaţi de un proces politic deschis, de alegeri credibile şi de un mod de guvernare democratic", a subliniat Menendez.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: MAE ucrainean: Ucraina este pregătită să înlocuiască Ungaria în UE și NATO
Citește pe www.zf.ro: Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
MApN are în plan contracte de achiziţie pentru 2025 de 8 miliarde euro: arme de asalt, 248 maşini de luptă a infanteriei, 150 transportoare Piranha, 2 nave de patrulare, revitalizarea a 6 aeronave C-130 Hercules
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Vlad Mardare s-a sinucis! Ce mesaj de adio tulburător a lăsat chiar pe Facebook, înainte să își ia viața
CANCAN.RO
Ce pensie primește un român în 2025, dacă se pensionează fără să fi muncit vreo zi în viața lui
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe