AFP: La un an după revoluţia din Maidan, UE trage învăţămintele tatonărilor sale în estul Europei

"Ne-am îndreptat spre o ruptură aproape fără să ne dăm seama", rezumă Vivien Pertusot, de la Institutul francez de relaţii internaţionale (Ifri) din Bruxelles.

"Chiar şi experţii, profesorii universitari care urmăreau îndeaproape subiectul au fost surprinşi", subliniază el. "Nimeni nu a anticipat reacţiile în lanţ, poate că nici ruşii", confirmă unul dintre specialişti, Giselle Bosse, profesor asistent la Universitatea din Maastricht.

La 21 noiembrie 2013, în cadrul unui summit la Vilnius, preşedintele prorus Viktor Ianukovici a renunţat la semnarea unui acord de asociere cu UE în favoarea unei cooperări crescute cu Rusia. Acest refuz a declanşat mai multe săptămâni de manifestaţii proeuropene şi a determinat fuga lui Ianukovici după o baie de sânge în rândul manifestanţilor în februarie, urmată de anexarea Crimeei de către Rusia la începutul lui martie.

Conflictul din estul Ucrainei, declanşat în aprilie de separatiştii proruşi, a provocat moartea a 4.300 de persoane până în prezent.

Este posibil ca Uniunea Europeană, care a promis să aducă pace şi stabilitate în Europa, să fi semănat germenii secesiunii, chiar ai războiului, intrând în sfera de influenţă a unei Rusii ce voia să restaureze ascendentul avut asupra ţărilor din fostul bloc sovietic?

"Comisia Europeană nu a sesizat valoarea geopolitică a Acordului de Asociere pe care îl negocia" cu Ucraina, subliniază Pertusot, amintind că această ţară cu 45 de milioane de locuitori trebuia să "servească drept exemplu" şi să ilustreze binefacerile "puterii blânde" promovate de UE.

Experţii şi funcţionarii europeni s-au concentrat pe aspectele tehnice, în timp ce din punct de vedere politic, Polonia şi Ţările Baltice, sperau "să marcheze astfel o frontieră clar ireversibilă" cu Rusia, pe care "nu voiau să o lase să navigheze singură în aceste ţări", potrivit cercetătorului.

"UE a declanşat probabil ceva fără să vrea", admite Bosse.

Ea "a fost din ce în ce mai mult asociată cu NATO în percepţia rusă şi când Parteneriatul Estic s-a concretizat într-o ofertă sub forma acordurilor de asociere şi liber-schimb, Rusia a adoptat o poziţie deschis conflictuală faţă de UE", scriu cercetătorii Laure Delcour şi Hrant Kostanyan într-o notă a Centrului pentru Studii de Politici Europene (CEPS).

Moscova a vrut să contracareze lansând o uniune vamală şi o Uniune economică eurasiatică, ce reuneşte deja Kazahstan, Belarus şi Armenia şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015.

Criza gazului cu Ucraina de la începutul lui 2009 sau războiul scurt desfăşurat de Rusia pentru susţinerea republicilor separatiste din Georgia, câteva luni mai târziu, au demonstrat că poate fi mult mai agresivă.

În acest context a fost încheiat în mai 2009 Parteneriatul Estic, căruia i-au fost alocate sute de milioane de euro pe an, cu Ucraina, Georgia, Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus. Primele trei au semnat un Acord de Asociere şi Liber-Schimb cu UE în iunie, ceea ce reprezintă o apropiere economică, socială şi politică fără precedent de Bruxelles, dar exclude totuşi o aderare cu drepturi depline.

În paralel, în lipsa unui consens între cele 28 de state membre, UE a lăsat să se afunde "parteneriatul strategic" cu Rusia.

Parteneriatul Estic nu poate fi singurul blamat pentru declanşarea intervenţiilor ruseşti în Ucraina începând din martie. "Acest lucru este mult mai legat de apărarea intereselor de securitate ale Rusiei, în timp ce Ucraina este strategică pentru ea", apreciază Bosse.

După fuga preşedintelui Ianukovici, Rusia, care avea în Crimeea o mare parte din flotă, "trebuia să reacţioneze" în faţa preluării puterii de către proeuropeni. Prin urmare, ea şi-a "extins zona de securitate" anexând Crimeea şi susţinând rebelii separatişti din est, explică cercetătoarea.

Pe viitor, pentru a construi o politică reală în est, "UE nu ar trebui să uite că NATO este umbra sa, ea trebuie să fie conştientă" că este percepută în Rusia în acest fel.