Chiar în momentul în care Obama confirma în direct în faţa camerelor de filmat, duminică seara, moartea liderului al-Qaida, mii de persoane, alertate de informaţiile care au apărut cu câteva minute înainte, scandau „USA, USA!” la 200 de metri de el, în faţa Casei Albe.
Obama a anunţat că a dat el însuşi ordinul de lansare a atacului asupra vilei din Abbottabad, Pakistan, în care se ascundea ben Laden, o operaţiune foarte riscantă care, dacă ar fi eşuat sau s-ar fi soldat cu morţi în rândul americanilor, l-ar fi costat pe preşedinte ca imagine şi autoritate.
Jimmy Carter, ultimul deumocrat care nu a reuşit să fie reales preşedinte, în 1980, a avut de suferit în particular din cauza eşecului unei operaţiuni menite să elibereze ostatici americani din Iran, la sfârşitul mandatului său.
Eliminarea inamicului numărul unu al Statelor Unite, la aproape zece ani după atentatele de la 11 septembrie 2001, ar trebui să consolideze poziţia lui Obama, chiar dacă nu îi garantează ea singură un al doilea mandat de patru ani.
Luni, aliaţii şi adversarii lui Obama îl lăudau pe preşedinte. Gary Ackerman, membru democrat al Camerei Reprezentanţilor, a declarat pentru CNN că această operaţiune este momentul „«misiune îndeplinită» la care preşedintele (republican George W.) Bush nu a putut decât să viseze”.
„Cred că acest lucru îl pune pe preşedintele (Obama) într-o poziţie politică ce îl face comandantul şef al unei misiuni monumentale, aproape fără defecte şi cu consecinţe colosale”, a adăugat el.
Peter King, membru republican al Camerei Reprezentanţilor, un specialist pe probleme de securitate naţională care îl menajează rar pe Obama, l-a felicitat fără rezerve.
„Multe lucruri ar fi putut lua o turnură negativă şi, cu toate acestea, preşedintele a avut curajul să lanseze” operaţiunea, a afirmat el, la CNN. „Este o operaţiune realizată strălucit. Îl salut pe preşedintele Statelor Unite pentru că a obţinut acest succes, unul dintre cele mai importante din istoria americană”, a adăugat el.
Chiar şi fostul vicepreşedinte american Dick Cheney, care l-a acuzat pe Obama de „indecizie” în Afganistan, la sfârşitul lui 2009, a afirmat luni că îl „felicită pe preşedintele Obama şi pe membrii echipei sale de securitate naţională”.
Operaţiunea de duminică ar urma să îi lase pe republicani fără unul dintre argumentele lor cele mai periculoase pentru Obama în vederea alegerilor din 2012, ideea că ar fi slab pe scena internaţională. Viitorului adversar republican al lui Obama, oricare ar fi acesta, îi va fi greu să îl acuze de slăbiciune în dosarul luptei împotriva terorismului.
„Este evident că este vorba despre o veste bună pentru campania electorală a lui Barack Obama. Nu pot să îmi imaginez o veste mai bună pentru preşedinte”, nota luni specialistul în sondaje Nate Silver, pe blogul său Fivethirtyeight de pe site-ul New York Times.
Totuşi, „alegerile din 2012 nu vor fi, fără îndoială, dominate de problemele de securitate naţională”, ci de „viitorul statului-providenţă, în faţa unei datorii din ce în ce mai mari”, potrivit lui Silver.
În condiţiile în care 57 la sută dintre americanii chestionaţi afirmau recent că dezaprobă modul în care preşedintele gestionează economia, echipa de campanie a lui Obama trebuie să mediteze la exemplul lui George H. W. Bush, învins cu uşurinţă de Bill Clinton în 1992 din cauza economiei, în pofida victoriei în Războiul din Golf din anul precedent.