AFP: Posibilele motivaţii ale unei erori politice majore din partea lui Papandreou

În timp ce Guvernul îşi joacă supravieţuirea, analiştii se pierd în speculaţii asupra motivaţiilor care l-au determinat pe premierul grec să facă o eroare politică majoră prin propunerea unui referendum, propunere asupra căreia s-a declarat dispus să revină.

Joi după-amiază el a anunţat că este pregătit să renunţe la acest referndum, în faţa ameninţării partenerilor, sideraţi şi aflaţi la capătul răbdării, cu tăierea fondurilor pentru Grecia şi cu excluderea ţării din zona euro.

Un lider cunoscut pentru caracterul său flegmatic şi talentul de negociator, el a indus panică luni când a anunţat că vrea să convoace alegătorii pentru a-i consulta în legătură cu acordul privind măsurile împotriva crizei în zona euro, încheiat cu importante eforturi, la Bruxelles, între cele 17 state membre ale zonei euro şi sute de bancheri, în noaptea de 26 spre 27 octombrie.

"Cu greu se poate găsi o explicaţie raţională" a acestui gest, apreciază Thanassis Diamantopoulos, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Atena, în opinia căruia este necesar "să se recurgă la psihanaliză" pentru a înţelege.

"Constatând că Guvernul său se prăbuşea, poate că a vrut, într-un mod total iresponsabil, să încerce totul pentru a obţine totul: fie să antreneze în căderea sa tot sistemul politic, chiar zona euro, fie să pară marele maestru al jocului, la acelaşi nivel cu bunicul şi tatăl său", doi foşti premieri charismatici, se hazardează el să explice.

Diamantopoulos evocă, de asemenea, "oboseala şi o problemă de rezistenţă fizică şi psihică" în faţa presiunilor contradictorii la care a fost suspus Papandreou de la sosirea sa la putere, în 2009, în momentul în care tocmai se declanşa criza datoriei în care se zbate ţara în prezent.

Politologul Giorgios Sefertzis, cunoscut ca un apropiat al familiei Papandreou, invocă "două resorturi ale acestei mâini de pocker", şi anume unul psihologic - "panica", celălalt politic - "căutarea legitimităţii", necesare pentru relansarea unei ţări refractare faţă de măsurile dure de austeritate prescrise de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), în schimbul promisiunilor de salvare.

"Faptul că a fost calificat ca «trădător» al patriei sale la manifestaţiile de vinerea trecută, care au provocat anularea defilării de ziua naţională (un lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în Grecia - n. r.), a jucat un rol major", a apreciat Sefertzis.

Fiul unei americance, crescut în exil până în 1974, când s-a încheiat Dictatura Coloneilor, Papandreou, huiduit de mai multe luni şi numit "valetul Bruxelles-ului" sau "angajatul model al FMI", "a spus cândva că este «grec prin alegere, şi nu prin necesitate»", adaugă analistul.

În opinia lui Sefertzis, de fapt, Papanderou "nu avea de ales", fiind constrâns să "facă faţă pericolului unei situaţii devenite incontrolabilă" în interiorul ţării. "Vinerea trecută, extrema stângă şi extrema dreaptă erau împreună pe stradă, pentru a huidui Guvernul, ceea ce ar fi putut conduce la haos, într-o ţară în care administraţia nu mai funcţionează şi în care poporul manifestează la fiecare două zile", a comentat el.

Deputaţii greci "nu pot să iasă (pe stradă) fără să fie insultaţi", în contextul în care, pentru a îndeplini angajamentele cu privire la măsurile de austeriate, se aşteaptă ca majoritatea socialistă să susţină noi sacrificii, subliniază Michalis Spourdalakis, profesor de ştiinţe politice la Facultatea de Drept din Atena. "Agitaţia şi furia sunt peste tot", a continuat el, adăugând că "Papandreou este prins în ele".

"Impasul politic" a fost accentuat şi mai mult de intransigenţa opoziţiei de dreapta, acuzată de iresponsabilitate până şi în interiorul familiei sale politice europene, din cauza opoziţiei continue faţă de apelurile lui Papandreou la unitate naţională.

Rivalul conservator al lui Papandreou, Antonis Samaras, a anunţat joi, pentru prima dată, că va accepta un "Guvern de tranziţie", care să garanteze că Grecia va urma planul european de salvare.

Susţinător declarat, de mulţi ani, al democraţiei participative, Papandreou a beneficiat de susţinerea reprezentanţilor stângii şi mişcării împotriva globalizării din Europa, dar, şi mai paradoxal, de cea a presei şi reprezentanţilor conservatori germani, care au îndemnat UE să insufle un pic mai multă democraţie în procesul său de luare a deciziilor.