AFP: Studenţii din România merg la vot fără însă a-şi face iluzii
Studenţii din România merg să voteze fără a avea iluzii, mulţi afirmând că, dacă situaţia nu se va schimba, vor pleca în străinătate, comentează AFP.
AFP: Studenţii din România merg la vot fără însă a-şi face iluzii (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/ Mediafax Foto)
"Dacă nu se schimbă nimic în România, vom pleca în străinătate, asta e sigur", declară, pentru AFP, mulţi dintre studenţii care au votat la secţiile amenajate la Facultatea de Drept şi în alte centre universitare din Bucureşti, cerând combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea nivelului de trai.
"Vreau ca oamenii să nu mai fie forţaţi să plece din ţară pentru a lucra în străinătate", spune Laurenţiu, un student de 19 ani.
Laurenţiu, ca şi alţi 200 de studenţi care aşteptau să voteze la Facultatea de Drept din Bucureşti, face parte din generaţia născută chiar în momentul căderii comunismului în decembrie 1989. O generaţie care a cunoscut doar democraţia, dar care se declară "dezamăgită" de clasa politică, notează AFP.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LinkedIn Premium e acuzat că a partajat mesaje cu terți pentru a antrena modele de Inteligență Artificială. Cum se apără compania
-
Călin Georgescu: „Se discută ca, în cazul în care aş fi oprit, aş putea să iau legătura cu cineva din zona suveranistă şi să devin prim-ministru”
-
Daniel Fenechiu: Exclus ca Ilie Bolojan să dea înapoi în privinţa concedierilor
-
Trump va susţine un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare
Deşi nu îşi face "iluzii", Sandra, studentă la Drept, a venit să voteze pentru a nu-i lăsa pe alţii să decidă în locul ei. "Avem nevoie de cineva care să reprezinte poporul, care să cunoască nevoile şi să fie eliminată corupţia. Oamenii politici vor doar să fure, deja au furat totul", afirmă Sandra, în opinia căreia doar o justiţie funcţională poate permite dezvoltarea unei ţări.
România este percepută drept cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, alături de Grecia şi Bulgaria, potrivit celui mai recent clasament al Transparency International.
La câţiva kilometri de Facultatea de Drept din Bucureşti, în zona Grozăveşti, unde locuiesc aproximativ 2.000 de studenţi, Ionel, 26 de ani, afirmă ca va merge la vot deşi este convins că "situaţia din ţară se va schimba abia peste zeci de ani".
"Trebuie să aşteptăm schimbarea generaţiilor pentru schimbarea mentalităţii. În prezent, corupţia este peste tot, în sănătate, educaţie, la funcţionari şi la cele mai înalte niveluri", explică Ionel, citat de AFP.
Acelaşi regret îl are şi Vasile, student la matematică, afirmând că "virusul corupţiei" le este transmis copiilor de către părinţii care îi învaţă că trebuie "să se descurce" oferind "mici cadouri". Vasile ar vrea să plece în Franţa pentru a lucra chiar şi ca vânzător, pentru că acolo oricum condiţiile sunt mai bune.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO