Declaraţia de la Nairobi a încheiat cele trei zile ale Summitului african pe tema climei, potrivit Reuters. Dezbaterile au vizat, în special, modul de mobilizare a finanţării pentru adaptarea la condiţiile meteorologice tot mai extreme, conservarea resurselor naturale şi dezvoltarea energiei regenerabile.
În ciuda faptului că este una dintre cele mai afectate regiuni de schimbările climei, Africa primeşte doar aproximativ 12% din finanţarea anuală de aproape 300 de miliarde de dolari de care are nevoie pentru a face faţă schimbărilor.
Organizatorii summitului au pus accentul pe soluţiile bazate pe piaţă, cum ar fi creditele de carbon, iar la Nairobi au fost anunţate investiţii de sute de milioane de dolari în acest sens.
În declaraţia finală există solicitarea ca marii poluatori şi instituţiile financiare globale să aloce mai multe resurse pentru a ajuta ţările sărace şi pentru a le facilita împrumuturi la rate accesibile.