- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (14.11.2024, 12:47)
- Iris Dutescu
Agent secret, concediat după ce a folosit casa din Hawaii a familiei Obama în scop personal
- Un agent al Serviciului Secret din SUA, însărcinat cu protecţia fostului preşedinte Barack Obama, şi-a încălcat în mod conştient şi repetat îndatoririle în timp ce încerca să cucerească o iubită.
- El trăia o viaţă dublă, potrivit unui nou memoriu al fostei iubite a agentului, citat de ABC News.
Urmărește
398 afișări
Agent secret, concediat după ce a folosit casa din Hawaii a familiei Obama în scop personal
În „Undercover Heartbreak: a Memoir of Trust and Trauma”, Koryeah Dwanyen descrie o serie de potenţiale erori de securitate, inclusiv un moment în care a spus că a fost invitată să se i alăture agentului senior la proprietatea de pe plajă a familiei Obama din Hawaii în 2022, în timp ce soţii erau plecaţi.
El îi trimisese deja „mai multe fotografii” ale casei cu o săptămână înainte şi îi sugerase să facă un tur, potrivit cărţii.
„Nimeni nu va şti. În orice caz, eu sunt cel care ar putea avea probleme”, a fost citat agentul în cartea de memorii, unde i se dă pseudonimul „Dale”. El ar fi încercat apoi să o convingă să aibă relaţii intime în baia primei doamne, potrivit lui Dwanyen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vladimir Putin și Xi Jinping au avut o convorbire telefonică. Ce au discutat cei doi lideri la doar o zi după inaugurarea lui Trump
-
Situaţia reală de pe fronturile din Ucraina. În Pokrovsk situaţia e critică, iar în Velika Novosilka trupele ucrainene riscă să fie încercuite. Armata Kievului se retrage din puncte cheie ale frontului
-
Şeful armatei din Israel va demisiona
-
Consiliul Ecofin a adoptat recomandările privind planul bugetar-structural al României. Deficitul bugetar la sub 3% pe parcursul perioadei 2025-2031
Presupusele încălcări fundamentale ale regulamentelor de către agent au determinat o anchetă internă a Serviciului Secret.
„Prioritatea principală a Serviciului Secret al SUA este asigurarea siguranţei şi securităţii protejaţilor noştri, iar orice acţiune care compromite acest angajament este tratată cu cea mai mare seriozitate”, a declarat pentru ABC News Anthony Guglielmi, şeful departamentului de comunicare al agenţiei.
Guglielmi a confirmat că a avut loc un incident care se potriveşte cu anecdota din Hawaii expusă în carte şi că, după ce a fost descoperit, a fost lansată o anchetă, iar agentul implicat a fost în cele din urmă concediat.
„La 6 noiembrie 2022, un agent al Serviciilor Secrete implicat în funcţii de protecţie a adus o persoană care nu avea acces autorizat în reşedinţa unui protejat, fără permisiune”, a declarat Guglielmi. „De îndată ce Serviciul Secret a luat cunoştinţă, agentul implicat a fost suspendat şi, după o investigaţie completă, concediat”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt numele importante care au participat la ceremonia lui Donald Trump? Billy Ray Cyrus, Jason Aldean și Kid Rock s-au numărat printre invitați
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților din România acest voucher de 500 de lei. Ce trebuie să faci
CANCAN.RO
Categoria de pensionari din România care vor primi pensii mai mari cu 420 de lei, după indexarea din 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe