Agenţia ONU pentru refugiaţi nu poate comunica cu angajaţii săi din Mariupol

Publicat: 30 03. 2022, 21:31
Actualizat: 30 03. 2022, 21:33

Agenţia ONU pentru Refugiaţi nu poate comunica cu unii dintre angajaţii săi din oraşul ucrainean Mariupol, a declarat miercuri Înaltul Comisar al organizaţiei, Filippo Grandi.

Unii au reuşit să iasă. Alţii sunt înăuntru şi nu putem comunica cu ei în acest moment. Aceştia sunt colegii mei”, a declarat el într-un interviu acordat CNN.

Grandi a cerut „angajamente ferme” că nu vor fi lupte pentru a putea opera coridoarele de evacuare, adăugând că este „foarte complex şi este nevoie de aceste asigurări, altfel nu putem face acest lucru”.

Înaltul comisar a declarat că „am ajutat la Harkov chiar săptămâna trecută; dar pentru a face acest lucru, avem nevoie de angajamente ferme că nu vor fi lupte şi avem nevoie de puţin timp”.