Prima pagină » Știri externe » Agentul de poliţie filmat împuşcând mortal un suspect, în SUA, inculpat pentru omor calificat

Agentul de poliţie filmat împuşcând mortal un suspect, în SUA, inculpat pentru omor calificat

Un agent de poliţie alb care a împuşcat mortal, în Statele Unite, un cetăţean de culoare, aparent neînarmat, a fost eliberat din funcţie şi va fi pus sub acuzare pentru omor calificat, după ce scena a fost filmată, informează DPA.
Agentul de poliţie filmat împuşcând mortal un suspect, în SUA, inculpat pentru omor calificat

Agentul de poliţie Michael Slager, în vârstă de 33 de ani, a fost demis după incidentul produs sâmbătă în orăşelul North Charleston (statul american Carolina de Sud), a anunţat primarul Keith Summey.

Poliţistul l-a împuşcat mortal, în timp ce fugea, pe Walter Scott, un afro-american în vârstă de 50 de ani care fugea aparent neînarmat. Între cei doi avusese loc o altercaţie, iar pe numele suspectului exista un mandat de arestare pentru neplata pensiei alimentare.

Scena a fost filată de un trecător, care a prezentat înregistrarea presei americane.

Cazul este cercetat de Biroul Federal de Investigaţii (FBI).