Ahmadinejad nu a fost invitat la recepţia organizată de Obama la ONU
Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, nu ar trebui să figureze printre şefii de stat invitaţi la recepţia oferită de omologul său american Barack Obama la Adunarea Generală a ONU de la New York, a anunţat joi Casa Albă.

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Mă îndoiesc", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, Robert Gibbs, în momentul în care a fost întrebat dacă Ahmadinejad va fi invitat la această recepţie organizată cu ocazia Adunării Generale care avea loc la sfârşitul lui septembrie, la New York.
Întrebat cu privire la motivele potrivit cărora Ahmadinejad nu va participa la acest eveniment, Gibbs a precizat: "deoarece (...) Iranul nu-şi îndeplineşte obligaţiile internaţionale".
Prima participare a lui Barack Obama la Adunarea Generală şi prezenţa lui Ahmadinejad ar trebui să dea naştere din nou unor numeroase speculaţii cu privire la eventualele contacte dintre liderii celor două ţări care şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980. Din perspectiva regimului islamic, Statele Unite sunt "marele Satana", în timp ce predecesorul lui Obama, George W. Bush, a plasat Iranul pe "axa răului", care cuprinde ţările care încearcă să se doteze cu arma nucleară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Alegerea lui Barack Obama, care s-a declarat pregătit de iniţierea unui dialog, pare a facilita o eventuală apropiere. Ahmadinejad persistă însă în a refuza să negocieze oprirea activităţilor nucleare iraniene.
Mahmoud Ahmadinejad a precizat din nou că este dispus că negocieze în faţa presei cu preşedintele american şi a sugerat ca Adunarea Generală să poată oferi o astfel de ocazie.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului