Vineri, Casa Albă a condamnat decizia Chinei de a amâna alegerile din Hong Kong cu un an, în ciuda faptului că Donald Trump a sugerat o idee similară pentru alegerile americane prevăzute pentru noiembrie.
Secretarul de presă Kayleigh McEnany a declarat că oficialii administraţiei Trump „condamnă decizia guvernului Hong Kong de a amâna pentru un an alegerile legislative şi încercările de a descalifica candidaţii opoziţiei. Această acţiune subminează procesele şi libertăţile democratice care au stat la baza prosperităţii Hong Kong”.
„Aceasta este doar cea mai recentă acţiune dintr-o listă din ce în ce mai mare de promisiuni încălcate de către Beijing”, a adăugat ea.
Declaraţia Casei Albe a venit la mai puţin de 24 de ore după ce preşedintele american a semnalat că alegerile din 3 noiembrie din Statele Unite ar putea fi amânate, argumentând că alegerile ar putea fi fraudate prin votul la distanţă.