Mai mult de 10.000 de zboruri, anulate în SUA din cauza viscolului

Publicat: 02 02. 2011, 07:56
Actualizat: 08 11. 2012, 21:16

Circa 6.500 de zboruri, reprezentând 20 la sută din volumul traficului aerian din Statele Unite, au fost anulate marţi, iar alte 3.600 au fost suspendate, conform site-ului specializat FlightAware.

Circa 800 de zboruri fuseseră anulate, ca măsură de precauţie, încă de luni.

Marţi dimineaţă, aeroportul Dallas – Fort Worth din sudul Statelor Unite a fost închis pentru scurt timp din cauza furtunii, ceea ce a provocat întârzieri de până la trei ore ale zborurilor.

Aeroportul Kansas City, situat în Missouri, în centrul SUA, a fost închis marţi, iar cel din Tulsa (Oklahoma) nu a anunţat efectuarea nici unui zbor.