După ce Rusia a insinuat că Ucraina ar putea produce bombe nucleare, specialiştii din cadrul organismului de supraveghere al ONU se vor deplasa la invitaţia Kievului pentru a face cercetări.
„Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) este la curent cu declaraţiile făcute de Federaţia Rusă cu privire la presupusele activităţi în două locaţii nucleare din Ucraina”, a precizează AIEA într-un comunicat.
Presa rusă l-a citat pe generalul locotenent Igor Kirillov, şeful trupelor ruse de protecţie nucleară, biologică şi chimică, spunând într-un briefing: „Conform informaţiilor pe care le avem, două organizaţii din Ucraina sunt sub instrucţiuni concrete pentru a crea aşa-numita bombă ”.
Ruşii au suspiciuni în privinţa a două locaţii implicate: Uzina de îmbogăţire cu minerale de Est din regiunea centrală Dnipropetrovsk şi Institutul de Cercetări Nucleare din Kiev.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, susţine că agenţia „a inspectat una dintre aceste locaţii în urmă cu o lună şi toate constatările noastre au fost în concordanţă cu declaraţiile de garanţii ale Ucrainei. Nu au fost găsite activităţi sau materiale nucleare nedeclarate acolo”.
„AIEA se pregăteşte să viziteze din nou locaţiile în zilele următoare. Scopul vizitelor este de a garanta securitatea instalaţiilor, dar şi de a detecta eventualele activităţi şi materiale nucleare nedeclarate”, a declarat un oficial din cadrul agenţiei.