"Inamicii au complotat mult (împotriva Iranului) de la revoluţia (islamică din 1979), însă situaţia actuală este fără precedent şi deci toată lumea trebuie să fie în alertă", a declarat Rasfanjani, una dintre cele mai influente personalităţi ale regimului.
Poziţia sa contravine celei a preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, care minimizează în mod sistematic riscul unei eventuale intervenţii militare americane împotriva Iranului, din cauza programului său nuclear.
Rasfanjani a calificat drept "fără precedent prezenţa şi mişcările forţelor americane şi ale partenerilor lor în regiune, precum şi crearea unui climat de ameninţări şi frică".
Forţele americane sunt desfăşurate în Irak şi în Golful Persic, la vest de Iran, precum şi la est, în Afganistan. Washingtonul a dat totuşi asigurări că privilegiază calea diplomatică pentru a constrânge Iranul să îşi suspende programul nuclear.