- Home
- Externe
-
DAMASC, (30.10.2013, 16:23)
- Valentin Vidu - Mediafax
Al-Assad i-a cerut lui Brahimi ca poporul sirian să fie cel lăsat să decidă la Geneva
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a insistat miercuri, într-o scurtă întâlnire la Damasc cu emisarul internaţional Lakhdar Brahimi, asupra faptului că ultimul cuvânt, la conferinţa de pace de la geneva, este necesar să le revină sirienilor.

Bashar al-Assad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Poporul sirian este singura parte care are dreptul să decidă viitorul ţării sale. Orice soluţie sau acord este necesar să aibă aprobarea sirienilor şi să le reflecte voinţa, departe de ingerinţe externe", i-a spus el interlocutorului său, potrivit agenţiei oficiale Sana.
Regimul consideră că rebelii şi coaliţia sunt manipulaţi de către ţări străine.
"Reuşita oricărei soluţii politice trece prin încetarea susţinerii grupurilor teroriste, printr-o presiune asupra ţărilor care facilitează trecerea teroriştilor, care le oferă bani, arme şi susţinere logistică", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Bashar al-Assad îi numeşte "terorişti" pe insurgenţi şi acuză Arabia Saudită, Qatarul, Turcia şi ţări occidentale că furnizează armament şi fonduri inamicilor săi.
Tot potrivit agenţiei Sana, Brahimi a subliniat, la rânmdul său, în această întânire, că "eforturile depuse în vederea organizării conferinţei de la Geneva se concentrează asupra modului de a le permite sirienilor să se reunească şi să se pună de acord cât mai repede posibil asupra unei soluţii la criză".
Brahimi, care nu a mai fost la Damasc din decembrie 2012, a fost primit timp de o oră de şeful statului sirian.
Jurnalişti prezenţi la Hotelul Sheraton, unde este cazat Brahimi, l-au văzut pe emisar plecând de la hotel la ora locală 9.50 (9.50, ora României), însoţit de adjunctul ministrului sirian de Externe Fayçal Moqdad, într-o coloană de vehicule ONU. El a revenit aproximativ o oră mai târziu.
Într-o întâlnire cu ministrul sirian de Externe Walid Mouallem, marţi, emisarul internaţional a oferit asigurări că "punctele de vedere sunt convergente asupra importanţei de a pune capăt violenţei, terorismului, respectării suveranităţii Siriei, unităţii teritoriului său", potrivit Sana.
Înaintea acestei reuniuni, Brahimi a declarat la Damasc că viitoarea conferinţă de pace de la Geneva va reprezenta ocazia ca sirienii să îşi decidă viitorul.
"Conferinţa de la Geneva este o reuniune între părţile siriene, iar ele, ci nu eu, vor stabili etapa de tranziţie şi ceea ce urmează", le-a spus Brahimi unor jurnalişti.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe