- Home
- Externe
-
BEIRUT, LIBAN, (03.04.2013, 13:38)
- Valentin Vidu - Mediafax
Al-Assad îl acuză pe Erdogan că nu a spus adevărul despre conflictul din Siria
Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a acuzat pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan că nu a spus adevărul despre conflictul din Siria, porivit unor fragmente dintr-un interviu pentru presa turcă publicate miercuri pe site-ul şefului statului sirian.

Recep Tayyip Erdogan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"De la începutul crizei din Siria, Erdogan nu a spus nici măcar un cuvânt adevărat", a declarat al-Assad pentru jurnalişti de la postul turc Ulusal şi ziarul Aydinlik.
Interviul cu al-Assad a fost efectuat marţi şi urmează să fie difuzat integral vineri, potrivit site-ului preşedintelui.
Guvernul condus de către Erdogan reclamă plecarea de la putere a lui al-Assad şi îi susţine pe rebeli în conflictul care s-a soldat, potrivit ONU, cu peste 70.000 de morţi începând din martie 2011.
Turcia găzduieşte pe teritoriul său aproximativ 200.000 de refugiaţi sirieni.
Potrivit altui fragment, preşedintele sirian a calificat un recent atentat în care a fost ucis un cunoscut demnitar religios sunnit, favorabil regimului său, drept un act vizând provocarea unui "conflict interconfesional".
În acest atentat sinucigaş, comis pe 21 martie la Damasc, a fost ucis atât şeicul Mohammad Said al-Bouti, cât şi alte 48 de persoane. Regimul a dat vina, la vremea respectivă, pe "terorişti", un termen prin care îi desemnează pe rebeli.
"Demnitari religioşi, inclusiv şeicul al-Bouti, au avut un rol-cheie în zădărnicirea unui plan vizând un război interconfesional. De aceea, ei (rebelii) l-au asasinat pe al-Bouti, iar două zile mai târziu şi pe alt demnitar religios, la Alep. Anterior, ei au mai ucis clerici", a subliniat preşedintele sirian.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:02
-
astăzi, 18:53
Cântăreaţa Roberta Flack, cunoscută pentru melodia „Killing Me Softly”, a murit