Al doilea referendum irlandez asupra Tratatului de la Lisabona, la 2 octombrie

Cel de-al doilea referendum irlandez asupra Tratatului de la Lisabona va fi organizat la 2 octombrie, a anunţat, miercuri, premierul Brian Cowen, în faţa Parlamentului.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Al doilea referendum irlandez asupra Tratatului de la Lisabona, la 2 octombrie

Premierul irlandez Brian Cowen (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Ne vom întoarce la popor pentru ca el să permită Irlandei ratificarea tratatului, iar acest referendum va avea loc la 2 octombrie", a declarat Brian Cowen.

Premierul a făcut aceste afirmaţii cu puţin timp înainte de începerea în Parlament a unei dezbateri privind modificarea legii care să permită organizarea acestei consultări populare.

Luna trecută, Cowen a obţinut adoptarea de către liderii Uniunii Europene a unor garanţii care să le dea asigurări alegătorilor irlandezi, care au respins textul, în iunie 2008, cu 53 la sută din voturi, aruncând UE într-o gravă criză.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici