Al doilea suspect în cazul ATENTATELOR de la Boston este conştient şi răspunde întrebărilor anchetatorilor

Suspectul în atentatul din Boston Jokar Ţarnaev este conştient de duminică seara şi a început să răspundă în scris întrebărilor anchetatorilor, scrie presa americană, în timp ce poliţia federală (FBI) este criticată pentru lipsa de vigilenţă privind radicalizarea fratelui mai mare.

Urmărește
2156 afișări
Imaginea articolului Al doilea suspect în cazul ATENTATELOR de la Boston este conştient şi răspunde întrebărilor anchetatorilor

Al doilea suspect în cazul atentatelor de la Boston este conştient şi răspunde întrebărilor anchetatorilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Tânărul în vârstă de 19 ani, spitalizat în stare gravă după o căutare de 24 de ore în Boston, este suspectat că este autorul, împreună cu fratele său mai mare, ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, a celor două atentate cu bombă comise la maratonul din Boston pe 15 aprilie, în care au fost ucise trei persoane, iar alte 180 au fost rănite.

NBC News, citând oficiali federali, a anunţat că, în pofida unei răni la nivelul gâtului care îl împiedică să vorbească, tânărul în vârstă de 19 ani a început să răspundă întrebărilor anchetatorilor.

ABC afirma că acesta răspundea "sporadic" în scris şi că, potrivit unor surse anonime din cadrul poliţiei, anchetatorii îl interogau cu privire la eventuali complici şi bombe nedeclanşate.

Anterior, şeful poliţiei din Boston, Ed Davis, a declarat pentru CBS că fraţii Ţarnaev erau echipaţi să comită alt atentat, cu "dispozitive explozive artizanale", şi anume "grenade artizanale pe care le-au aruncat spre poliţişti".

Potrivit CNN, tânărul american de origine cecenă ar fi "intubat şi sedat". Postul CBS a anunţat, citând anchetatori, că tânărul era atins în două locuri şi a pierdut mult sânge.

Evocând o rană la nivelul gâtului, anchetatorii au emis ipoteza că acesta ar fi încercat să se sinucidă trăgându-şi un glonţ în gură, potrivit postului.

Jokar Ţarnaev este îngrijit în acelaşi spital în care se află victime ale dublului atentat de la maratonul din Boston, care s-a soldat cu trei morţi şi aproape 180 de răniţi, luni. Aproximativ 57 de persoane erau spitalizate în continuare duminică, dintre care două se aflau în stare critică, potrivit CNN.

Cu scopul de obţine un maximum de informaţii, dar mai ales pe cea dacă fraţii Ţarnaev au acţionat singuri sau au beneficiat de o reţea de susţinere, anchetatorii vor invoca "excepţia privind securitatea publică" pentru a-l interoga.

Această măsură constă în faptul că Jokar Ţarnaev nu va beneficia, timp de câteva zile, de drepturile cunoscute sub numele de "drepturile Miranda", care prevăd că el poate păstra tăcerea şi să fie informat că poate fi asistat de un avocat în timpul interogatoriilor.

În acest cadru, poliţişti din domeniul luptei împotriva terorismului antrenaţi să interogheze deţinuţi clasaţi ca fiind "de mare valoare" aşteaptă să îl poată interoga, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul forţelor de ordine.

Inamic combatant

Mai mulţi senatori republicani nu au ezitat să reclame ca Jokar Ţarnaev, în pofida naturalizării sale ca american, în 2012, să fie desemnat ca "inamic combatant".

Acest statut, al deţinuţilor de la centrul militar de detenţie Guantanamo Bay (Cuba), prevede că o persoană poate să fie deţinută pe termen nedefinit fără proces sau să fie judecată de un tribunal militar.

Unul dintre senatori, Lindsay Graham, a nuanţat duminică, pentru CNN, această cerere, explicând că acest statut ar viza exclusiv obţinerea unor informaţii utile în domeniul luptei împotriva terorismului, dar că "nu vor putea fi reţinute împotriva sa în cursul procesului" într-un tribunal federal.

"Va avea dreptul la un proces echitabil", a dat el asigurări. Dar "va fi necesar să fim autorizaţi să îl interogăm pentru a descopri viitoare atentate şi organizaţii teroriste de care ar putea avea cunoştinţă", a pledat el.

Atât timp cât Jokar Ţarnaev nu poate să vorbească, ancheta se concentrează asupra parcursului fratelui său, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, ucis joi seara într-o cursă de urmărire a poliţiei.

Anchetatorii se interesează în mod expres de cele şase luni pe care le-a petrecut în Daghestan şi în Cecenia. "Nu a făcut decât să viziteze membri ai familiei", a declarat tatăl său, Anzor.

Autorităţile ruse au solicitat în 2012 FBI să efectueze verificări asupra lui Tamerlan, solicitare fondată "pe o informaţie potrivit căreia era un susţinător al islamului radical, un credincios fervent şi că s-a schimbat în mod drastic în 2010", a precizat poliţia federală, care, fără să găsească detalii compromiţătoare, şi-a relaxat vigilenţa.

"FBI a trecut pe lângă"

FBI a fost vizat duminică de un val de critici pentru că nu a continuat să îl supravegheze pe Tamerlan Ţarnaev la întoarcerea sa la Boston, în iulie 2012.

"Există multe întrebări care merită (să primească)  răspunsuri", a subliniat senatorul democrat Charles Schumer. "De ce nu a fost interogat la întoarcere? Şi ce (lucru) s-a petrecut în Cecenia care să poată să îl radicalizeze?", s-a întrebat el.

În opinia lui Lindsay Graham, "FBI a trecut pe lângă" elemente care ar fi putut să alerteze în legătură cu radicalizarea acestuia.

"Intra pe site-uri care vorbesc despre a ucide americani (...), emitea în mod clar idei radicale, a mers în zone de radicalism" islamist, a enumerat el.

Autorităţile ruse au anunţat duminică faptul că nu au găsit nicio legătură între fraţii Ţarnaev şi rebeliunea din Caucaz. Comandamentul rebeliunii din Daghestan a declarat, la rândul său, că rebelii caucazieni "nu efectuează operaţiuni împotriva Statelor Unite ale Americii".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici