Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina a fost stabilit oficial pentru 21 aprilie

Publicat: 08 04. 2019, 09:30
Actualizat: 08 04. 2019, 09:32

Rezoluţia a fost adoptată în mod unanim. CEC a aprobat de asemenea textul şi forma buletinului de vot.

Actorul de comedie Vladimir Zelenski şi actualul preşedinte de la Kiev, Petro Poroşenko, se poziţionează pe primele locuri după primul tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina, urmând să se confrunte în cel de-al doilea tur, programat pe 21 aprilie, indică rezultatele parţiale date publicităţii de autoritatea electorală de la Kiev.